sunt disperata!
Raspunsuri - Pagina 3
crisseis spune:
Multumesc pentru raspunsurile voastre.
Temerea mea cea mai mare e ca intr-o zi , fostul sot va veni sa ne caute.E foarte razbunator si ma ameninta si acum, prin intermediul internetului(si chiar la telefon, la servici).
.Nu stiu cum a reusit sa afle pe un site ca e vorba despre mine, desi stiu ca datele personale sunt confidentiale.
In fine, problema e ca el va face inchisoare pentru agresiunile asupra mea.M-am mutat din acel oras, la aproape 800 km distanta, desi nu-i usor, numai pentru a-mi proteja copiii , parintii si pe mine.Tare ma tem ca va face un scop in viata din a se razbuna pe mine.
Cum naiba sa traiesc cu asta?
Copiilor mei le e dor de el, e tatal lor..cum pot eu si cu ce drept as putea sa le interzic sa ia legatura cu el cand vor fi mai maei?
El nu are dreptul de a-i vizita pe copii si, in plus, e inca judecat pentru ce mi s-a intamplat mie si i-au fost interzise drepturile parintesti-deci nu are dreptul de a avea legaruti cu copiii.
N-as fi plecat niciodata din orasul meu la asa distanta , unde e o asa mare diferenta de mentalitate!Cred ca nu mai voi adapta niciodata aici!
belle_vue spune:
crisseis, sa-ti dea Dumnezeu putere sa treci peste toate greutatile prea mari cu care te confrunti, fiindca ai nevoie sa fi puternica si pentru copii tai.
Nu vei putea sa le interzici copiilor sa ia legatura cu tatal lor cand vor fi mari, desigur, dar atunci cand vor fi mari vor avea o imagine si o intelegere diferite despre intreaga situatie fata de momentul prezent, cand sunt doar niste copii. Amandoi au nevoie de toata iubirea ta si ca atare de toate manifestarile posibile care sa-i faca sa aiba incredere in iubirea ta. Incearca sa faci tot ce depinde de tine sa-i solidarizezi pe copii, sa-i face sa se simta prieteni si cat mai apropiati, si totodata cat mai apropiati de tine. Cauta sa comunici cat mai bine cu ei, mai ales cu baiatul fiindca e un pic mai mare si fiindca are problemele despre care vorbesti. Fii cat mai mult in preajma lor si fa-i sa simta ca orice ar fi se pot baza pe tine.
E clar ca nu ti-e usor si probabil uneori simti ca nu mai ai resusrse, iar atunci cand se intampla asta cel mai bine ar fi sa cauti pe cineva apropiat si care e dispus sa te asculte si sa te sprijine fara sa te judece. Incearca sa faci cat mai multe lucruri amuzante sau interesante cu copiii, sa reconstruiesti un mediu de securitate pentru ei -- dar implicandu-i si pe ei cat mai mult, ca sa se simta utili si solidari in acelasi timp. Disciplina despre care vorbea giul vine cel mai usor atunci cand vine de la sine, adica atunci cand se bazeaza pe apropiere, comunicare si incredere, nu pe control rigid. Din cate spui, fiul tau reactioneaza cam ca un copil de 2-3 ani care se simte frustrat si face scene -- or, in cazurile astea, metoda cea mai buna de calmare e sa raspunzi cu blandete si foarte multa rabdare...
Cred ca ar fi o greseala sa-l asociezi pe fiul tau cu tatal lui -- poate ca baietelul se simte pe undeva vinovat ca nu te-a putut apara... E foarte complicat de interpretat ce simte copilul (si probabil si sora lui, desi ea nu se manifesta la fel de puternic), asa ca sfatul meu ar fi sa incerci sa-l ajuti sa comunice cat mai mult cu tine. Explica-i ca daca se simte furios sau nervos e bine sa se exprime, dar sa se si gandeasca la ceea ce face, incercati sa interpretati impreuna starile lui -- spune-i ca si tu esti suparata si nervoasa deseori si exprimarea, manifestarea unor astfel de stari nu e un lucru rau, dar nu trebuie sa se faca IMPOTRIVA celor din jur, care-ti sunt dragi si care te iubesc... E greu, e foarte greu, dar ai toate sansele sa castigi lupta daca te inarmezi -- din nou -- cu foarte multa RABDARE!
Mami de Theodor (27.10.2004) si Bebe din burtica (DPN 5 feb 2007)
Those who can't laugh at themselves leave the job to others